Luna se micşorează, iar Pământul o ajută
Ştim deja că din punct de vedere mecanic, Luna şi Pământul compun un cuplu şi se influenţează reciproc. S-ar putea ca această influenţă să fie chiar mai mare decât se ştia până acum.
Potrivit celor de la CNET, Luna se micşorează încet, în urma răcirii nucleului său, iar influenţa gravitaţională a Pământului determină încreţirea sau ridicarea unor forme de relief asemănătoare dealurilor, cu înălţimea de câteva zeci de metri, la suprafaţa sa.
Pământul şi Luna sunt menţinute alături pe orbită în jurul Soarelui de un echilibru rezultat din interacţiunea dintre forţa centrifugă, care încearcă să le despartă, şi atracţia gravitaţională reciprocă care încearcă să le apropie. Gravitaţia Lunii are efecte observabile asupra Pământului, unde produce maree. De asemenea, poziţia Lunii pe orbită stabilizează mişcarea de rotaţie a Pământului, făcând posibilă succesiunea predictibilă a anotimpurilor.
De cealaltă parte, chiar dacă pe Lună nu există oceane şi mări, forţa gravitaţională terestră are efecte asupra formelor de relief selenare. Planeta noastră determină formarea unor încreţituri, a unor dealuri şi depresiuni la suprafaţa Lunii, pe măsură ce satelitul nostru se micşorează încet, explică cei de la Descoperă.
Nu trebuie să ne temem de micşorarea Lunii
Această micşorare a diametrului nu este un motiv de îngrijorare. Ea se produce pe măsură ce interiorul selenar se răceşte, permiţând solidificarea unor regiuni parţial topite din mantaua lunară. Astfel, Luna se micşorează puţin câte puţin, fenomen în urma căruia crusta sa se încreţeşte. Aceste încreţituri formează la suprafaţa selenară nişte proeminenţe şi depresiuni asemănătoare celor observate pe planeta Mercur şi care au mai puţin de 10 kilometri lungime şi câţiva zeci de metri înălţime.
În cursul anului 2010, sonda NASA Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) a descoperit 14 astfel de forme de relief care au fost adăugate la cele 70 deja cunoscute, ce sunt răspândite aleator la suprafaţa lunară. Analiza acestor forme de relief i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să ajungă la concluzia că Luna se micşorează.
Cinci ani mai târziu, LRO a cartografiat aproximativ 75% din suprafaţa selenară, obţinând imagini de înaltă rezoluţie cu ajutorul instrumentului denumit Narrow Angle Camera. În acest interval, au fost descoperite peste 3.200 de astfel de încreţituri la suprafaţă.
„Există un tipar de orientare al acestor mii de falii, iar existenţa sa sugerează că există şi o altă forţă care le influenţează formarea, o forţă care acţionează la nivel global”, conform coordonatorului acestui studiu, Thomas Watters, cercetător la National Air and Space Museum din Washington.
Această forţă este legată de atracţia gravitaţională a Pământului şi este similară forţei care influenţează oceanele terestre. Liniile forţei mareice exercitate de Pământ asupra Lunii sunt aliniate cu orientarea acestor încreţituri. Iar cum nucleul selenar este în continuare într-un proces de răcire, noi astfel de forme de relief urmează să apară.